Citind un articol
al lui Vineet Nayar in Harvard Business Review (whttp://blogs.hbr.org/hbr/nayar/2012/12/one-thing-your-team-wants-you.html?goback=.gde_39736_member_198722147),
am realizat că şi eu, ca probabil multi alţi manageri, am avut de multe ori “laşitatea” sau hai să spunem „ lipsa de inspiraţie” de a
pune această simpla întrebare directorilor cu care am colaborat sau sa o
ofer clienţilor cu care am lucrat de-alungul
timpului.
Pe cât de simplă
şi directă, pe atât de eficientă şi puternică. Studiez şi predau leadership de
peste 15 ani şi cu toate astea, nu mi-a trecut prin cap să pun această
întrebare.
Întrebarea ar fi una care se poate adresa
subordonaţilor de către Director sau CEO: “Ce ai dori să nu mai facă de azi seful tău?”
Pe cât de
simplă, pe atât de profundă.
De foarte multe ori – chiar de prea multe
ori – directorii se vad pe sine în postura de rezolvatori de probleme, de unici
deţinători ai soluţiilor, a răspunsurilor universale, a adevărurilor imuabile.
Interesant este că răspunsurile colectate
de el şi prezentate în articol se asemănă izbitor cu plângerile pe care le-am
auzit şi eu de nenumărate ori de la angajaţii
clienţilor cu care am lucrat:
-
Mă
critică mereu
-
Nu mă
lasă să imi văd de treabă, mă întrerupe mereu
-
Este
obsedat de control şi îmi pierd mult timp scriind o sumedenie de rapoarte
inutile
-
Imi explică
lucrurile de parcă eu nu aş fi în firma de 5 ani!
-
Imi
spune mereu lucruri pe care şi eu le ştiu
-
Tot
timpul mă tratează de sus
-
Nu
îmi spune direct ce nu-i convine sau ce performanţă am avut eu
-
Mă
critică destul de vocal dar niciodată în faţă
-
Nu se
ţine de cuvânt decât arareori - de exemplu mie imi cere să fiu punctual, dar el
vine când vrea el.
Şi lista poate
continua tot aşa.
Este adevărat că
în cultura Românească distanţa faţă de putere este mai mare şi cu unele
excepţii, în general subordonaţii nu au curaj să discute dispoziţiile primite
sau cu atât mai puţin să le contrazică.
Distanţa mare ce
se creează între nivelele de execuţie şi management duce la osificarea
structurilor de conducere, la un spirit conformist, la fuga de răspundere a
executanţilor şi la binecunoscuta atitudine de a nu face nimic până când şeful
nu ne spune ce şi cum.
Reversul este ca
antreprenorii sau directorii din companii se plâng de angajaţi că nu au
iniţiativă, că nu sunt responsabili.
Un şef are
tendinţa de a pune mereu în faţă regulile /procedurile. Va avea acea atitudine
paternală, când ocrotitoare faţă de anjaţii favoriţi, când severă şi intransingentă
faţă de „cei lipisiţi de noroc”.
Un lider va pune
în faţă provocarea, schimbarea, susţinerea angajaţilor şi încurajarea.
Un lider este:
Un exemplu
pentru ei şi este conştient de acest lucru
Are integritate
şi şi-o cultivă.
Inspiră.
Creează un cadru
în care anjaţii să înveţe, să se simtă responsabili, luaţi în seamă, valorizaţi
şi recunoscuţi pentru contribuţia pe care şi-o aduc în companie.
Oamenilor de
şefi le este frică! De lideri nimănui nu îi ieste frică.
Parafrazându-l
pe Mintzberg : „Ne-a ajuns cu
managementul! Avem nevoie de leadership!”
Din ce în ce mai
des vedem în diverse companii oamenii cu entuziasmul la pământ, depresivi, blazaţi.
pasivi şi fără reacţie la orice provocare le arunci.
Răspunsul nu
este acela ce ţi se serveşte regulat:
-
Pe
criza asta, ce vrei să facem domne’!
-
Pe
praful ăsta bine că supravieţuim!
Sau din zona:
-
Da
ştiu, am încercat şi asta şi nu merge!
-
De
unde ştii că funcţionează?
-
Trebuie
să mai facem economii, să mai tăiem din costuri!
Oare când vom
înceta să ne raportăm la aceste vremuri ca şi la o criză?
Dragi tovarăşi,
să ne trezim odată! Nu este nicio criză, sunt alte vremuri şi lumea pur şi
simplu se schimbă şi ce trăim acum nu ne
va trece!
250,000 de firme
au dispărut din 2009 şi până astăzi. Cu toate acestea unii încă aşteaptă „să
treacă criza”. Care criză? Criza de nervi, poate!
Şi acum mai mult
ca niciodată avem nevoie de lideri şi nu de şefi. Aceştia din urmă sunt mult
prea mulţi deja.
Aşa că
întrebarea de mai sus, capată acum mai mult sens ca nicodată.
Marshall Goldsmith
are un articol interesant în care spune:
“Managing today's highly skilled professionals takes
special skills — and not the ones that you may think. Oftentimes, knowledge
workers know more than you do about their jobs. So, how do you manage people
who know more about what they do than you do?”
din pacate avem mult mai multe scoli de sefi decat scoli de lideri...pentru ca de fapt un lider se construieste cu migala, se slefuieste cu truda si daca straluceste prea tare...dispare; si ca sa invart cutitul in rana...un lider se naste nu se face...
RăspundețiȘtergereNu avem nevoie nici de lideri, nici de șefi ... Avem nevoie de oameni dedicati... Care sa își cunoască meseria si sa doreasca sa se imbunatateasca constant. Șefii si liderii strica tot si de aceea lumea e unde e... Un șef nu știe cum funcționează mecanismul el doar crede ca e mai bun decât cel care asuda făcând mecanismul sa functioneze.
RăspundețiȘtergereYou do not manage, you work beside them and worry later ... And you will find that working is the best management there is.
RăspundețiȘtergereAvem nevoie de lideri, avem nevoie de oameni care sa ne inspire, sa ne serveasca drept modele, avem nevoie noi cat si generatiile tinere de oameni DREPTI care sa daramane o gandire rudimentare si tziganizata de roman oportunist, ceea ce face societatea noastra acum e orice numai o evolutie adevarat nu.
RăspundețiȘtergere