Paradoxul timpului

In vremurile acestea a devenit un loc comun ca toti cunoscutii tai sa se planga de lipsa timpului, de senzatia ca 24 de ore nu mai sunt de ajuns pentru a face tot ce isi doresc, sau ca petrec prea putin timp cu familia, cu prietenii sau ca sunt extenuati pur si simplu de lipsa timpului pentru odihna si relaxare.

In urma cu mai mult timp – 50-60 de ani – organizatiile se comportau dupa modul in care isi petreceau timpul barbatii, deoarece ei lucrau majoritar in aceste organizatii iar femeile stateau acasa, avand grija de familie si gospodarie. Astfel, organizatiile erau construite dupa nevoile barbatilor si pe cale de consecinta timpul era organizat de ei. In acea vreme, fiecare stia unde este celalalt, atat sotia cat si sotul.

In acest nou secol, dar in occident si peste ocean de 2-3 decenii deja, mai putin de jumatate dintre angajati sunt ”cu norma intreaga”.

Toate companiile vor mai multa flexibilitate. Au aparut comercianti care vand noaptea fiindca multi anagajati numai atunci au timp de cumparaturi. Servici financiare non-stop. Nu la noi, nu dati buzna!

Unele companii de servicii deschid la 10,00 am sau chiar 12,00 am fiindca au clienti numai dupa aceste ore si nu are sens sa tina deschis la ore cand nu-ti calca pragul nimeni.In schimb sunt deschise pana la orele 23,00 sau 24,00.

Companiile si-au adus aminte se pare ca saptamina de lucru are, fizic vorbind, 168 de ore si nu 40. Asa ca, de ce sa ”pierdem” 128 de ore? Sa lucram tot timpul! Si asa s-a inventat orarul flexibil, norma partiala de munca si asa mai departe. Si este evident ca 2 oameni muncind cate 4 ore sunt mai productivi decat unul singur muncind – chipurile – cele 8 ore, toate.

Stie orice manager ca in foarte multe domenii daca angajatii ar muncii cu adevarat cele 8 ore, rezultatele ar fi cu totul altele. Asa ca sunt foarte fericiti daca ei muncesc 6 ore. In rest, stau pe net, mess, telefoane cu familia, iubitul, iubita, prieteni, etc.

Acum 30 de ani, americanul mediu muncea in medie 40 de ore pe saptamina. In anii ’90 cate 47 de ore pe saptamana, acum 50 de ore pe saptamana. In urmatorul deceniu se vor apropia grabnic de 60 de ore /saptamana ajungand la undeva la un total de 3000 de ore /an.

In Marea Britanie se munceste in medie 1860 de ore /an! La noi, chipurile 1848 ore /an. Si ne si vaitam! Mai ales cei ce lucreazala stat. La privat media se pare ca ar fi de 2260 ore/an.

De ce vor patronii sa munceasca cu oameni mai putini mai multe ore, in loc sa angajaeze mai multe persoane? Simplu, pentru a reduce costurile indirecte! Mai putini oameni muncind mai mult, rezulta o productivitate mai mare si in plus aceeaia care muncesc castiga mai mult.

Romanii ar da cu placere – si dau Slava Domnului – oricat timp din viata lor numai sa castige mai mult. Castigi mai mult, dar nu mai ai timp apoi sa-i cheltui sau mai rau, mori de epuizare asa cum deja s-a intamplat in doua cazuri destul de mult mediatizate.

Odata cu birocratizarea business-ului si consolidarea culturilor corporatiste, companiile au inceput sa cumpere tot mai mult din timpul angajatilor platindu-i din ce in ce mai mult. Astfel ca visul unui tanar din Romania de azi este sa ajunga sa lucreze intr-o „multinationala”.

Astfel ca acum cu cat iti vinzi mai mult timp, cu atat castigi mai mult. Si companiile vor din ce in ce mai mult din timpul angajatului, organizeaza trainingurile in zilele de weekend precum si alte evenimente corporatiste. Daca oamenii ar fi platiti cu ora, lucrurile s-ar schimba dramatic. Atunci subiectul eficienta ar capata cu siguranta mai multa consistenta.

Am ajuns ca oamenii care castiga mult sa si cheltuie mult, caci daca tu nu mai ai timp, atunci trebuie sa angajezi pe altcineva in locul tau sa faca treaba – sa-ti ia copilul de la scoala, sa aibe grija de el pina vii tu acasa, sa-ti faca menajul, cumparaturile, sa aibe grija de gradina, sa-ti plateasca facturile, etc. Acestia cumpara articole casnice din ce in ce mai sofisticate si evident mai scumpe ca sa-i usureze munca in gospodarie, sa-i salveze ceva timp si tot asa.

Cei ce nu castiga atat cat sa o duca de azi pe maine, au timp dar nu au ce face cu el...si stau si viseaza la ce ar face ei daca...astfel ca viata trece repede pe langa ei iar mintea lor e mereu cu sorcova, visand la una sau alta. Deh, au timp.

Inca nu ne-am obisnuit cu a avea 2 slujbe, una de zi si una de seara de exemplu, pentru a obtine un surplus de bani care sa ne asigure un start intr-o alta directie sau pentru a capata mai multi bani.

In consecinta s-a deschis o noua piata, fara niciun fel de ajutor din partea guvernului sau a altei structuri, o piata a muncilor delegate de cei ce castiga multi bani si nu mai au timp si atunci il cumpara de la cei ce au timp, dar nu au bani. Piata aceasta independenta creste pe masura ce se inmultesc cei ce castiga mult.

Dimineata cand plec la birou, zeci de oameni intra in cartierul in care locuiesc in timp ce alte zeci pleaca. Seara fluxul se schimba, cei ce au venit pleaca – de obicei pe jos sau cu bicicleta – si vin ceilalti, in masini, cu mutre lungi, trasi la fata si incercanati.

Au aparut cursuri care – vezi Doamne – vor sa te invete cum sa ai echilibru in viata, sa te pazesti de stress. In acesti ani tulburi se pare ca doua business-uri infloresc: serviciile medicale si industria de well being.
Criza financiara si depresia economica ne ajuta cu siguranta sa privim mai atent ce facem cu noi, cu societatea si nu in ultimul rand sa ne intrebam cat mai des, nu doar daca este profitabil dar si daca este sanatos, moral, etic?