Despre justitie

Din 2006 colaborez cu Institutul National al Magistraturii - INM - ca si trainer in domeniul managementului, leadershipului si al comunicarii.
In tot acest timp am cunsocut nenumarati Presedinti de Judecatorii, Tribunale, Curti de Apel sau Prim Procurori de la parchetele de pe linga Judecatorii, Tribunale sau Curti de apel.
La modul general au cateva caracteristici care ii aseamana si care imi dau speranta ca vom putea avea un viitor mai bun, mai echilibrat. Au o mare curiozitate in ceea ce priveste leadershipul, tehnicile de comunicare interpersonala, programe de dezvoltare personala si multe altele.
Din cite imi dau seama, "sistemul" este din start orientat complet anapoda, catre proceduri si birocratie si nicidecum catre performanta, comunicare, mentoring sau catre obiectivul lor strategic, curatarea si asanarea societatii, mentinerea echilibrului asupra legilor si aplicarea lor in beneficiul intregii societati.
Desi toti realizeaza ca nu poti avea o societate normala in afara unei justitii eficiente si echilibrate, mentalitatea generala este una de victimizare: "ce pot face eu de aici de unde sunt pentru schimbarea "sistemului"?" Sistemul este numele preferat de toti cand discuta de justitie. Este impersonal si la o adica, vinovatia este colectiva - deci nu raspunde nimeni. Ideal.

Interesant ca "sistemul" cheltuie in continuare bani cu pregatirea lor in management, cu concursul pentru functii de conducere dar in fapt, acestia nu au nici un instrument la dispozitie pentru a-si exersa functia de conducere. Mai degraba una de vataf sau de raportor - si aia discutabila.
Partea buna, este ca multi dintre ei au o predispozitie si o mare dorinta de pune umarul la o schimbare de substanta in reconsiderarea jusititiei ca instrument si putere centrala, in jurul careia sa se construiasca un stat normal si legal cu adevarat.
Nevoile lor sunt de recunoastere, de apreciere, de profesionalizare (disparitia imposturii din magistratura, lucru care polueaza enorm sistemul) si de reconsiderare a metodelor si tehnicilor de dezvoltare profesionala si personala a lor. O reconsiderare a muncii pe care ei o fac si mai ales a importantei sociale a acestei munci, a riscurilor profesionale si a renuntarilor, dar si de evaluare corecta a impactului pe care activitatea lor o are in viata sociala, economica si politica a tarii este imperios necesara cat mai urgent cu putinta.
Denigrarea, injuriile si mentinerea acestei stari de tolernata a lipsei de performanta, in numele unei independente mult clamate si a unei neimplicari si nepasari a CSM-ului la zecile si sutele de sezizari facute de catre cei ce conduc aceste instante, sunt menite a ascunde lejer lipsa de profesionalism, nesimtirea si hotia.
In acest fel, nici cei care sunt profesionsiti buni, onesti si cinstiti, cu o dorinta reala de a practica o meserie fata de care au respect si chemare, nu au nici o tragere de inima sa faca ceva, pentru ca in marea de lene si lipsa de implicare, nu au nicio motivatie si nicio recompensa.
Evaluarile sunt facute strict ca si un alt proces birocratic - a se citi supliciu - si drept consecinta cei mai multi sunt evaluati "foarte bine"....desi performanta lor nu are nimic de a face cu calificativul.
Un lucru amuzant fata de aceasta breasla este cat de serios se iau ei pe ei insisi, chiar daca sunt numai ei intre ei. Au un mod pretios de a se adresa unul altuia si ceremonios in acelasi timp, desi sunt "flamanzi" de socializare, de dragoste, de caldura umana, de apropiere fata de oameni, de prieteni.
Nu stiu de ce, dar ii banuiesc ca au tare putini prietenie adevarati, acolo acasa la ei.

Voi continua sa lucrez alaturi de ei, sa le ofer ce pot eu ca sa le dau speranta, putere si curaj sa mearga mai departe, sa indrazneasca sa ceara ce este important pentru ei si pentru justitie, pentru a repune Justitia pe locul care i se cuvine in orice societate puternica, solida si normala.
Imi doresc sa vina cat mai repede vremea in care sa-i vad senini si zambitori, calzi si omenosi, nu ursuzi, incruntati, suspiciosi si morocanosi.
Cred ca fetele lor vor fi primul indicator de reintoarcere la normalitate. Abia astept.

Cum arata viitorul?

In ultimele luni de zile cei mai multi dintre noi se uita inainte cu speranta ca pot vedea ceva nou sau semnificativ in viitorul apropiat. O schimbare in bine, de preferat.
Si frustrarea se acumuleaza pe masura ce ceea ce se vede, nu este de niciun fel de natura sa ne intareasca increderea ca, pe langa austeritate si "strangerea curelei" se poate vedea si ceva bun venind catre noi.
Mecanismele economice par sa fie indaradnice si continua sa se impotriveasca unei dorinte acerbe ale liderilor mondiali de a se relansa economia, de a reinventa abundenta - cel putin pentru popoarele alese - consumismul, creditarea, etc.
Coruptia, saracia, protestele si tendinta de a forta oamenii sa munceasca mai mult, mai bine, mai ieftin si daca se poate pina la moarte, continua sa aibe parte de o rezistenta mare din partea "clasei muncitoare". Aceasta refuza inca "sa mearga in paradis".
Mecanismele sociale si economice par a fi obosite si nu mai pot face fata unei populatii de aproape 7 miliarde de oameni...saracita...aflata in turbulente majore sociale, religioase, populatie aflata in cautarea a ceva nou, iluminat, izbavitor.
Prevestirile "negre" se inmultesc: 2012, al treilea razboi mondial, teoriile conspirationiste sau prezicatori de felul Vanga, Gupta Swami, Mitar Tarbic si altii...aduc in prezicerile lor, moarte , foamete, razboi si alte nenorociri....dupa care firesc va veni si "Nirvana"... pentru cei alesi.
Alesi cum? Pe cale spirituala! Ceea ce face oarece sens. Asa se petrece in toate legendele. Asa se misca si natura, in cicluri. Numai noi refuzam sa vedem asta.
Oricum, teoriile economice nu tin cont de un lucru simplu: cum sa faci sa pui zabala sau calus celor 3-4 miliarde de oameni saraci, cumplit de saraci, din Africa, America Latina, Asia?
Cum sa-i faci sa fie zambitori, cand 5 milioane mor anual din lipsa de apa. Majoritatea copiii.
Iata un razboi, care se petrece sub ochii nostri, in care mor 5 milioane de oameni pe an. Si nu se scandalizeaza nimeni. Pentru ca sunt 5 milioane de Asiatici, Africani sau din alte colturi ale lumii, Nu sunt nici Europeni si nici Americani, din USA. Daca ar muri numai 5,000 de Americani ar fi o tragedie, dar 5 milioane de Africani, cui ii pasa?
Acest lucru ne duce la concluzia ca ceva nu merge...si pe masura ce ne incapatanam sa ne cramponam de vechile modele sociale si economice, vom creste si mai mult prapastia dintre oamenii bogati si cei saraci, dintre cei ce vor tine cu dintii de lucrurile lor, de avutia lor si cei ce vor sa aibe o sansa sa traiasca macar, nu neaparat in huzur. Socialismul, evident ca nu este un raspuns. Capitalismul? Ma indoiesc. In general nu cred ca este de inventat ceva "aici". Directia e alta.
Einstein definea prostia ca:" sa faci in fiecare zi acelasi lucru si tu sa te astepti la alte rezultate".
De aceea cred ca avem nevoie sa ne reinventam, intr-un mod destul de radical pentru a putea supravietui unei epoci care ne-a dus la egoism, un concept gresit despre avutie, la un sistem de valori tranzactionale, la cinism. Investim atat de mult in lucruri si atat de putin in semenii nostri!
Cred ca este nevoie de un nou model in care sa generam avutia si sa o distribuim, de a reinvata sa traim si sa-i ajutam si pe altii sa traiasca.
Si pentru toate astea avem nevoie de Leadership, de dragoste, compasiune, recunostinta, de renasterea valorilor fundamentale care au ajutat in trecut natiuni intregi sa renasca, umanitatea sa se regaseaca in propria sa denumire.
Oameni care sa adune in jurul lor pe ceilalti oameni generand emotii si trairi de bine, de iubire, de uniune si speranta.
Restul vor veni de la sine. Dar gandurile, dragostea, compasiunea e nevoie sa le generam chiar noi.

Strategia. A fi sau a nu fi.

In ultimii 20 de ani cu totii am avut pe rind sperante si dezamagiri, bucurii si regrete. De la "au iesit ai nostri!" la "vai ce slabi sunt si astia...".
Am cautat modele plecand de la Suedezi, Germani, Francezi si asa mai departe si ne-am oprit la "modelul original", Romanesc. Adica variatii de la "merge si asa" la "o-m trai si o-m vedea".
Dar niciodata in acesti ani nu am avut parte de conducatori care sa-si prezinte si sa-si sustina un crez, un program. Cand fac un program este mai gros decat Biblia, nu-l citeste nimeni evident si toti isi propun sa atace toate domeniile de-odata, vor sa arate ca stiu tot si de toate, ca sunt constienti de "greutatile cu care se confrunta natiunea".
Uita - in cazul in care au stiut vre-odata - ca o strategie care este mai mare de 2 pagini A4 nu are nici o valoare, atat comunicationala cat si practica. Nimeni nu poate urmari 50 de obiective de-odata.
Nu ca ar urma ei vre-odata ceva, exceptand anumite interese si obligatii.
Fiind toate atat de stufoase si alambicate, evident ca este dificil sa-i tii responsabili fata de angajamentele luate si sa urmaresti daca au facut sau nu ceea ce si-au propus.
Nu inseamna ca lasa balta orice alt domeniu care nu este prezent in cele doua pagini, dar grosul resurselor si a investitiilor - atat pe plan material cat si legislativ si social - se vor indrepta in acele directii agreate de intreaga clasa politica. Stim ca este un proces dificil, dar aduce beneficii mari pe termen mediu si lung. Consens nu este decat un cuvant cu 7 litere. Dar se creeaza prin dialog continuu si angajament.
Oamenii de rand, adica noi, vom stii ce sa le cerem si vom stii ce sa urmarim atunci cand ei fac promisiuni.
In esenta sunt 4 mari directii de urmat:
- educatie
- sanatate
- agricultura
- turism
In toate cele 4 dimensiuni avem si ceva traditie iar de potential nici numai vorbim. Avem avantaje competitive majore si lasate nefructificate.
Toate celelalte directii devin subdiacente acestora si anume infrastructura, mediul, productia si transportul de energie, comertul, politica fiscala, etc.
Totul se va subscrie acestor 4 directii si nimic mai mult. De ce am pus educatia si sanatatea cred ca este mai mult decat evident pentru fiecare.
Agricultura pentru ca avem mult teren de buna calitate, peste 40% din populatie in mediu rural, expertiza buna si capabilitati tehnice de a hrani orice tara de 5 ori mai mare decat a noastra. Sau poate de 10 ori ? Alimentele si produsele asociate - indeosebi cele ecologice - au fost si vor fi mereu "valuta forte" alaturi de energie.
Turismul pentru ca daca te uiti la dinamica demografica a lumii, Europa si nu numai, populatia imbatraneste pe zi ce trece si capabilitatile de tratament geriatric ale noastre sunt unice in Europa si poate si in lume. Sutele de izvoare termale, miile de izvoare minerale tamaduitoare si multe altele pot fi punctul de plecare in organizarea unui sistem de turism - sa-i spunem geriatric - de exceptie si care poate aduce venituri considerabile. Desigur, rolul "vestitului Litoral Romanesc" este mai mult decat limitat...si nu e sic. Geriatria nu are nimic sic in ea, dar are o gramada de bani si aduce o valoare considerabila societatii.
In acest fel este simplu de urmarit unde isi pune Guvernul atentia si banii. Daca investitia sau cheltuiala nu sprijina in mod direct sau indirect, dar totusi este in relatie apropiata aceste 4 directii, va fi aminata sau eliminata complet din planul de buget.
Tara noastra nu va avea niciodata banii Germaniei sau ai Frantei...in consecinta vom fi condamnati mereu sa carpim ?
Sau sa creeam ceva cu adevarat competitiv si care sa produca la rindul lui banii necesari pentru a trece, peste 10-15 ani sa zicem, intr-o noua etapa in care pe linga educatie si sanatate sa atasam inca una sau doua domenii pe care sa le dezvoltam.
Lipsa de viziune si strategie va fi fatala oricarei natiuni.
Chiar daca daramarea unui Guvern dovedit incompetent este laudabila, ramane intrebarea: ce punem in loc? Opozitia. Care vrea, ce ?

De ce nu zambesc sefii ?

In cultura noastra cu cat esti mai sus intr-o ierarhie, cu atat mai incruntat si mai serios trebuie sa pari. Zambetul este ceva rarisim, nedemn de aparitia „dansului”...om important ce se gandeste mereu la multele probleme „ce toate apasa din greu pe umerii lui”...viitorul firmei, a orasului, a tarii chiar apasa pe umerii lui. Cu cat mai jos in ierarhie te afli, cu atat zambesti mai mult. Pentru ca nu prea ai probleme. Nu prea ai nici bani, e drept.
In cultura Americana, nu ca ar fi idealul, cu cat te afli mai sus intr-o ierarhie, cu atat zambesti mai mult...asa cum de alfel ati vazut si dumneavoastra, nu odata, la televizor. Oare aia sunt chiar iresponsabili ? Ma rog, daca te uiti numai la criza financiara pe care au declansat-o mai ca-ti vine sa zici DA, cu gura plina. In fapt, stim ca nu-i chiar asa.
Cu cat te afli mai jos in ierarhie, cu atat ei zambesc mai putin. Normal, au probleme multe de rezolvat. Pentru ei, pentru sefii lor...de aia sunt platiti, nu?
Diferenta consta in modul in care se aplica managementul si mai ales managementul propriei persoane. Cum poti organiza pe altii, daca tu nu te poti organzia nici macar pe tine? Pare de bun simt, dar poate ca tocmai de aceea nu e atat de usor.
Zambesc mai mult, pentru ca sunt de-adevaratelea relaxati, mai impacati cu sine, cu ce fac si stiu ca au echipe care se ocupa de lucrurile ce sunt de executat. Au incredere. Deschiderea oamenilor este mai mare si „naivitatea lor”, asa cum o denumim noi, ei o denumesc incredere, ca personalul pe care ei i-au selectat si antrenat este capabil cu adevarat sa se ocupe de problemele delegate.
La noi, seful sau patronul nu are incredere in nimic si in nimeni, daca poate, isi angajeaza rudele pe functiile „cheie” ca sa „nu fie furat” fiindca la noi „toti fura”.
Seful este dominat de spaima lipsei de control, ca sunt lucruri pe care el / ea nu le controleaza, ca ceva se misca totusi in firma/organziatia aia fara se stie el/ea. In fapt, mai ales in organziatiile/firmele de stat/ frica este ca se „misca spaga”....si se poate misca fara el. Sa-l sara. E, asta e grav !
Si cum sa-ti mai arda sa zambesti in conditiile astea: toti te fura, nimeni nu stie bine ce are de facut, toti sunt niste bezmetici, iresponsabili, nepriceputi, indolenti, mincinosi si ... vor sa-ti ia si locul....ca doar nici tu nu l-ai capatat altfel, nu ?
Asa ca revenim. De ce ai vrea sa zambesti ? Ce e „de zambit” la asta ? Cand totul e pe capul tau, totul atarna numai de tine...toti vor sa le rezolvi TU problemele...ca ei nu-s in stare. Deh, doar tu ai salariul cel mai mare, nu ? Functia cea mai mare! Deci tu le stii pe toate, ca altfel cum ai ajuns aici ? Si ei nu fac nimic...De ce ar face, daca tu tot „te oferi” sa le rezolvi problemele? Ei le rezolva pe ale subalternilor lor... si tot asa pina jos. De aceea cu cat esti mai jos in ierarhie cu atat zambesti mai mult. Fiindca tu nu ai probleme. Tie ti le rezolva seful. Tu esti ultimul din ierarhie...tu nu ai probleme! Tu ai doar salariu. Mic ce-i drept. Dar nu ai nici probleme de rezolvat !
Cum am ajuns sef ? Cu pile? E...aiurea. Nu mai exista asa ceva! Dar daca se prind aia ca nu stiu mai multe decat ei! Ca trebuie sa par ca sunt stapin pe mine, stapin pe situatie, stapin pe...tot ce misca!
Si voi mai vreti sa si zambesc !

Cultul CEO si responsabilitatea.

Am scris nu de putine ori despre antreprenorii Romani si despre leadership, fie el politic sau din business.
O perspectiva interesanta este cea oferita de Ruth Sunderland, in articolul ei din The Observer „Super-eroi si super-smecheri – de ce cultul CEO-ului ne ascunde realitatea”.
Autoarea ne ofera o perspectiva foarte echilibrata asupra modului de manifestare a liderilor, atat in raport cu personalitatea fiecaruia si cu compania pe care o conduce dar si din perspectiva asteptarilor pe care le au angajatii si stakeholderii.
Unul dintre modele se bazeaza pe acei lideri, CEO care sunt orientati spre „exhibitonism”, extroverti, ce umplu de regula prima pagina a ziarelor si revistelor de business, care sunt intrebati mereu de reporteri ce cred ei despre....si in consecinta, ei raspund la orice intrebare, parand ca au raspunsuri la orice.
Celalalt model este reprezentat de liderii care sunt „low profile”, modesti si intr-un fel ascunsi privirii marelui public, dar care isi fac treaba cu constiinciozitate si ravna.
Si intr-un caz si in altul, asteptarile publicului sunt mari, angajatii vor pe cineva care sa-i inspire, sa le dea incredere si mai ales senzatia ca el/ea stie ce se petrece in firma si incotro se indreapta firma. De aici pina la a-i vedea ca pe niste „zei” nu e mult. Oamenii dau frau liber imaginatiei si transforma totul intr-o fantezie despre „eroi si magicieni”.
Realitatea este ca, de multe ori, nu prea stiu tot ce se petrece in firma – nici macar cei ce au aceasta pretentie si sunt paralizati de frica ca nu controloeza chiar totul. Stiu lucrurile importante si obiectivele majore, dar fizic nu au cum sa stie TOTUL.
Iar cand lucrurile incep sa nu mearga tocmai bine, evident „cineva” trebuie sa fie de vina. Si nimic nu-i mai delicios de „servit la masa” decat un lider, mai ales daca a fost si o persoana cu o acoperire media mare, cunoscut si „barfit” indelung de toate tipurile de media. Atunci „eroii” se transforma in „capcauni” mai urati si nici pe departe la fel de simpatici ca si Shrek.
De fapt, este de bun simt sa ne dam seama ca vina nu le poate apartine lor in exclusivitate, nici nu are cum. Dar ceilalti nu mai conteaza, atata timp cat publicul isi primeste „portia de sange” pe care si-o dorea.
Responsabilitatea si riscurile asumate merg mina in mina. Liderii extroverti, mai ales cei ce-si doresc sa fie staruri isi asuma riscuri mari si uneori chiar foarte mari. Iar cand reusesc, ajung intr-o clipita pe cele mai inalte culmi.

Publicul este cel ce isi doreste cu ardoare „eroul,” el vrea sa aibe eroi, oameni providentiali. Iata cum dau roade astazi basmele copilariei. La fel este si in politica si in viata sociala.
Liderii „tacuti” sunt aceaia ce pun la lucru sisteme, procese si echipe motivate, astfel incat firma „nu pare ca sta numai in ei”. De multe ori, numele firmei este destul de cunoscut, dar nu stii cum il chema pe Directorul General sau pe patronul firmei. Nu spun ca e bine sau e rau.
Sunt tipuri de business in care nu se poate decat un acest gen de lider, bombastic, vizibil, extrovert, cu expunere mare si altele in care nu este necesar acest lucru, vezi in domeniul ingineriei, constructii sau servicii specilizate.
Si unii si altii sunt la fel de utili in locurile in care se afla. Un lucru intelept este sa incetam sa-i mai idolatrizam sau sa-i vedem ca pe oameni providentiali, eroi sau magicieni, pentru ca nimeni nu detine Marele secret. Toti avem perioade mai bune si perioade mai putin bune, dar asta nu inseamna ca sunt tot timpul cu totii cinici, nepasatori, mercantili sau din contra carismatici, inspirati, vizionari.
Raspunderea este categoric atributul liderului si mereu se exagereaza in acest sens, dar este mult mai usor sa acuzi sau sa tragi la raspundere un om, decat un „sistem”. Este mult mai usor pentru Obama sa-i ceara socoteala lui Tony Hayward – CEO de la BP – decat sa discute problema energiei si a industriei petrolului. Problema mult mai dureroasa si cu mult mai multe implicatii, mai ales si pentru companiile Americane.
Accidentul din largul coastelor Americane nu este primul si probabil nici ultimul de acest fel.
Ce sa spunem despre cele peste 90,000 de containere de pe fundul Oceanului Atlantic cu reziduri radioactive si chimice? Sunt tot Americane!
Unul dintre CEO aflat in Fortune 100 a spus: „Lidershipul este despre emotie. Este despre a cucerii inimile si mintile oamenilor pentru un tel anume. Nu este despre un om, dar incepe cu un om”.

Antreprenoriatul in vremuri grele.

In aceste vremuri grele cei mai expusi "intemperiilor" sunt evident antreprenorii Romani.
Motivul este unul simplu, piata s-a contractat considerabil, guvernul nu a luat nici o masura pentru prezervarea capitalului Romanesc iar un alt aspect deloc neglijabil - este faptul ca antreprenorii Romani nu au pregatire manageriala sau de business si nici nu mai au acum nici timpul si nici resursele sa se apuce acum de invatat sau de platit consultanti sau un coach care sa-i sprijine in activitate.
Daca in privinta pietei si a politicilor guvernamentale nu am cum sa intervin nici eu precum marea majoritate a celor dintre noi, in privinta consultantei si a supotului de know-how am observat urmatoarele lucruri care poate sunt de folos unora ce si-ar da osteneala sa citeasca aceste rinduri.
In primul rind ceea ce i-a adus pe multi dintre antreprenori in pozitii de top in anii anteriori, nu-i va scoate din belea acum. Le inteleg frustrarea, pina acum am reusit si inca bine - vezi Flamingo, Altex, Diverta si altii - si cum de nu mai pot razbi in continuare? Ca doar fac lucrurile la fel de bine, in acelasi mod, in mare parte cu aceeasi oameni, etc. Pai tocmai aici e una din probleme. Le faci la fel ! Si asta "dauneaza grav sanatatii!"
Peter Druker spunea odata ca noi consultantii ar trebui sa ne preocupam ceva mai mult de ceea ce nu ar mai trebui liderii sau managerii sa faca decat de ceea ce ar trebui sa faca!
Discutand mai zilele trecute cu un antreprenor aflat in dificultate ce dorea sa ma angajeze ca sa-l scot din probleme, mi-am adus aminte de cuvintele lui Druker si am realizat cat de importante sunt.
Inainte de a te apuca sa faci ceva trebuie sa te hotarasti la ce vei renunta sa mai faci. Si atunci l-am intrebat daca este el dispus sa se schimbe. Prima data intrebarea la cam socat...el imi povestea de angajatii lui, in sensul ca se plingea ca nu fac nimic, ca asteapta doar ziua de salariu, ca nu au initiativa, ca tot el trebuie sa faca lucrurile in locul lor si altele de acest gen.
Prima reactie a fost de evitare a raspunsului dupa care am insistat si a inteles rostul si directia intrebarii. Dupa o scurta vreme a reactionat si a spus "da".
Dupa inca 3 zile m-a sunat si a spus raspicat si clar ca vrea sa se schimbe si sa se puna pe treaba.
Gandul acesta m-a bucurat. In numai o ora, un om a realizat un lucru foarte important si care il poate scoate definitiv din starea in care este acum.
Antreprenorii nu au nevoie de traininguri sofisticate, de modele de business sau de teoriile strategiei de business, de diamantul lui Porter sau mai stiu eu ce alt model. Au nevoie de lucruri simple care sa-i scoata din amortire, din stress-ul sever si sa-i puna inapoi in miscare, pentru ei "gandirea" si nemiscarea reprezinta moarte sigura. Gandirea si dezbaterea nu produc singure efecte decat daca sunt dublate rapid de actiune.
Noi devenim foarte usor filozofi si ne adincim in dezbateri complicate despre trecut, cine a facut ce si cind, si de ce mai ales....si uitam ca trecutul oricat de mult l-am readuce in dezbatere nu poate modifica viitorul. Decat daca am invata ceva din el. Iar invatatul se produce in secunde, minute daca vreti...poate ore uneori dar nicidecum zile sau saptamini. Daca nu ai ajuns sa inveti ceva dintr-o actiune a ta in cateva minute, nu vei mai invata niciodata sau oricum va fi prea tarziu ca sa mai faci ceva pentru situatia data. Cu alta ocazie, sigur vei putea folosi poate, invatatura trasa.
Ce nu ar mai trebui antreprenorii sa faca?
Pai de exemplu sa faca lucruri in locul subordonatilor lor.
Sa-i lase in anumite activitati sa ia propriile lor decizii si sa-i invete astfel sa fie responsabili. Degeaba te vaiti ca nu este responsabil copilul tau daca mereu cind a fost pe cale sa ramina corigent tu te-ia dus la scoala si "ai aranjat cu profa" sa iasa bine.
Cu angajatii este la fel.
Am convingerea ca daca iti iese sa fii un bun parinte vei putea fi si un bun manager. Poate fi si invers, sa inveti sa fii un bun manager si apoi daca ai copii, sa fii si un bun parinte.

Asa cum ne-a obisnuit Statul Roman nu avem ce astepta de la el cand vine vorba despre antreprenorii Romani, tot noi singuri va trebui sa ne ajutam, asa ca fac o pledoarie pentru sustinerea lor de catre consultantii, coach-erii si trainerii de business sa se aplece cat de mult pot ei si le permite bugetul si timpul, asupra antreprenoriatului ca sa-i sprijinim acum cind au cel mai mult nevoie de noi.
Dupa ce vor iesi din starea asta, evident ca nu vor mai avea nevoie de noi...pina la urmatoarea criza. Fiind ca atunci cind le este bine, nu au motive sa se gandeasca la noi, uitand ca atunci cind le este rau, chiar foarte rau, de multe ori este ... prea tarziu. O perdea aprinsa unoeri o stingi si singur dar daca chiar este nevoie sa suni la 112, atunci e clar ca nu mai ramine nimic din casa ta.

Performanta in administratie

Performanta in administratie

Criza ne invaluie de peste tot. Premierul, probabil dupa o doza de Prozac administrata de Presedinte, promite ca "ne va trece criza" din semestrul II al acestui an.
Sincer, nu stiu cine il crede ca eu nu, dar probabil ca multi nestiutori sau oameni mai slabi de inger, il cred.

Si uite asa dezbatem lucruri care frizeaza bunul simt, fara logica si fara responsabilitate. Este cert si stiut si de copiii de gradinita ca suntem una dintre tarile cu cea mai mare structura administrativa din Europa, ineficienta si corupta. Cu toate acestea, toti se pling ca nu le ajung oamenii, ca sunt prea putini si nu fac fata - sa faca spate atunci - ca sunt bugetele prea mici.
Nimeni nu se gandeste ca poate acum, aici si azi este o buna oportunitate sa regandim paradigma ce a guvernat administratia Romaneasca vreme de multi zeci de ani.
Cand spun asta nu ma refer aici doar la comportamente si atitudinile asociate - desi astea sunt adevaratul cancer al sistemului - ci la modul in care sunt planificate, guvernate si administrate procesele de munca, obiectivele organizatiilor, sistemele de monitorizare, de luare a deciziilor, de responsabilitate, de feedback, etc.
In continuare ori de cate ori am ocazia sa intru in contact cu tot ce inseamna administratie, au grija sa-mi aminteasca ca "aici nu este ca la privati". Desi culmea, "la privati" salariile au ajuns mai mici decat la stat, se munceste din greu si cu riscuri imense.
Daca antreprenorul se mai gandeste uneori macar, ca poate nu este bine ce face el/ea acum, ca poate este si o alta cale de a-si realiza obiectivele, managerul de la stat nu are nici o apasare in directia asta.
Mereu sta infipt in normele si obiceiurile invechite, obositoare, nerentabile si intortocheate - in mod expres ca tu sa "dai din urechi" ori de cate ori e necesar. Culmea este ca daca le spui asta toti sunt de acord cu tine.
Dar nu fac nimic.
De ce?
Pentru ca nu se poate! Legea nu ne da voie, daca ne da voie legea, normele de aplicare sunt....si seful cel mare, de obicei "satrap" prin definitie si despotic, nu vrea sau nu-l duce mintea. Toti dau ochii peste cap si rid de tine ca ai curajul sa te gandesti la asa ceva. In fapt au mentalitate de asistati, de oameni "gata pensionati" desi ei ei au carte de munca inca si vin la serviciu zi de zi - daca se poate.

Nu avem alternativa daca ne dorim o tara normala. Stiu ca e greu si ca imi doresc mult uneori, dar mai stiu si ca se poate.
Modificarea legii functionarului public nu este Constitutia Romaniei, se modifica mai usor, iar de aici si pina la setarea unui sistem normal si eficient - ca in domeniul de business - al stabilirii obiectivelor, masurarii performantei angajatilor (ma refer la un sistem normal si nu la simulacrul de acum) nu e mare lucru. Nu conteaza daca isi aduc sau nu oameniilor in locurile alea. Daca sistemul e "pe bune" atunci rezultatul e simplu. Fac sau pleaca.
In plus, populatia - aia de 1,400,000 de angajati la stat - invata ce este economia de piata in practica si nu teorie, inteleg performanta si deprind si ei atitudinea de a fi client si furnizor.
Angajatii ar fi mai motivati, s-ar simti mai realizati si valorizati.
In final toti am fi mai fericiti si ne-am simti respectati in tara noastra.

Unii spun despre mine ca sunt utopic, sau ca bat campii - uneori si este adevarat - dar daca nu actionam toti in a crea o presiune constanta in directia asta, ne vom plinge peste 20 de ani de aceleasi probleme, asta daca vom mai apuca si sistemul nu se va prabusi in el insusi...aruncind tara in haos si anarhie...lucru de care nu suntem prea departe acum.
Si cum se spune: "speranta moare ultima"...altfel ce ar mai fi viata asta?
"Alaturi de hidrogen, prostia este cea care se gaseste in cea mai mare cantitate in Univers" - Thomas A. Edison.