Criza de timp, de supra-incarcare cu sarcini, responsabilitati, audituri si
altele, te duce intr-o fundatura din care nu mai poti iesi. Intri intr-un cerc vicios,
intr-un vartej ce te absoarbe cu totul, lasandu-te fara suflare, fara
emotii...gol pe dinauntru.
Epuizat, frustrat, stresat, te uiti in oglinda si nu te ai recunosti. Familia...nu
te mai recunoaste si tensiunea creste in toate planurile vietii tale.
Nu mai poti multumi pe nimeni si ai senzatia ca toti, absolut toti, au ceva
cu tine, vor o bucatica din tine. Si asa si este. Ce nu intelegi tu este, care
bucatica?
In atare conditii, pasul inapoi pare o nebunie, un act necugetat, desi este
UNICUL lucru intelept ce poate fi facut.
Actiunea logica, intr-un stress sever, nu-si mai are locul. Oxigenarea
creierului, in mod normal, in conditii de stress sever, scade cu pana la
30-40%. Organismul, biologic vorbind, intra in starea de ”lupta sau fugi”,
definita de psihologi ca mecanism de aparare, declasat de zona profunda a
subconstientului.
Muschii se contracta, imperceptibil uneori, iar durerile de spate pe care
le acuzi uneori seara, sau de umeri, de ceafa, nu sunt decat niste consecinte
ale starii de stress si ale acestor contractii greu de perceput in activitatea de peste zi.
Militarii de pe teatrele de operatii, stand timp indelungat in aceasta
stare de ”lupta sau fugi”, au nu de putine ori reactii curioase, numite uneori ”sindromul
Vietnam” sau mai aproape de aceste timpuri, ”sindromul Golfului”. Nivelul
crescut de adrenalina combinat cu lipsa oxigenarii creierului conduc uneori la
comportamente deviante, greu de suportat de care cei din jurul tau.
Acelasi lucru, fara exceptie, il suporta si o persoana cu un nivel inalt de
responsabilitate iar reactiile organice sunt reprezentate de acelasi tip de
manifestari, chiar daca vorbim aici de conducerea unei organizatii si nu de
lupta in teatrele de razboi.
Problema care se ridica este, cat de bune, cat de eficace sau eficiente
sunt deciziile unor oameni aflati pentru un timp mai indelungat in stress sever?
Cand vorbim de un timp indelungat poate fi vorba de saptamani sau luni.
Semnele stress-ului sever sunt usor de recunoscut de catre oricine. Lipsa poftei de mincare, fumatul excesiv, usor tremur al mainilor, insomnii desi persoana acuza oboseala cronica, mancatul fara limite indeosebi seara, consumul zilnic de alcool, durerile prelungite intre omoplati
sau in zona cervicala si altele.
Acuma, stiind toate acestea, cat de bune credeti ca sunt deciziile liderilor atunci cand ei sunt in stress sever?
Evident ca nu sunt foarte bune sau sa zicem, inspirate. Desi poate parea absurd, acum cel mai bun lucru ar fi sa nu faci nimic!
Si un alt mod de a-ti da seama de incapacitatea lui sau a ei de a lua
decizii bune sau de a se ocupa de ceea ce trebuie este ca nu mai vad deloc ce este strategic si ce nu este strategic. Se ocupa numai de lucrurile presante si operationale. Stinge focul tot timpul si nu mai pridideste sa alerge dintr-un loc in altul, pentru ca in criza, focul izbucneste intr-o gramada de locuri.
Finalul este de obicei previzibil, fie liderul este concediat – orice ar insemna aceasta – fie persoana va ceda fizic, organismul atangandu-si limitele fizice si ca urmare cedeaza. La barbati de obicei inima si se deregleaza metabolsimul, la femei mai des se deregleaza pancreasul sau ficatul.
Intorcandu-ne la inceputul povestii, ”toti ceilalti” vor de la tine sa fii manager sau lider si sa-ti mobilizezi resursele necesare pentru a duce organizatia inapoi pe traiectorie. Ei vor sa-i conduci la victorie iar acesta idee ar trebui sa te inspire si sa-ti dea energie, avant si mai putin sa o simti ca o presiune, o cerinta imperativa. Inlatura-ti gandul ca nu esti destul de bun ca sa...Esti! De fapt tu esti tot ceea ce vrei tu sa fii!
Adu-ti aminte ce spunea Theodore Roosvelt ”Toate resursele de care avem
nevoie se afla deja in mintea noastra!”
