Paradoxul timpului

In vremurile acestea a devenit un loc comun ca toti cunoscutii tai sa se planga de lipsa timpului, de senzatia ca 24 de ore nu mai sunt de ajuns pentru a face tot ce isi doresc, sau ca petrec prea putin timp cu familia, cu prietenii sau ca sunt extenuati pur si simplu de lipsa timpului pentru odihna si relaxare.

In urma cu mai mult timp – 50-60 de ani – organizatiile se comportau dupa modul in care isi petreceau timpul barbatii, deoarece ei lucrau majoritar in aceste organizatii iar femeile stateau acasa, avand grija de familie si gospodarie. Astfel, organizatiile erau construite dupa nevoile barbatilor si pe cale de consecinta timpul era organizat de ei. In acea vreme, fiecare stia unde este celalalt, atat sotia cat si sotul.

In acest nou secol, dar in occident si peste ocean de 2-3 decenii deja, mai putin de jumatate dintre angajati sunt ”cu norma intreaga”.

Toate companiile vor mai multa flexibilitate. Au aparut comercianti care vand noaptea fiindca multi anagajati numai atunci au timp de cumparaturi. Servici financiare non-stop. Nu la noi, nu dati buzna!

Unele companii de servicii deschid la 10,00 am sau chiar 12,00 am fiindca au clienti numai dupa aceste ore si nu are sens sa tina deschis la ore cand nu-ti calca pragul nimeni.In schimb sunt deschise pana la orele 23,00 sau 24,00.

Companiile si-au adus aminte se pare ca saptamina de lucru are, fizic vorbind, 168 de ore si nu 40. Asa ca, de ce sa ”pierdem” 128 de ore? Sa lucram tot timpul! Si asa s-a inventat orarul flexibil, norma partiala de munca si asa mai departe. Si este evident ca 2 oameni muncind cate 4 ore sunt mai productivi decat unul singur muncind – chipurile – cele 8 ore, toate.

Stie orice manager ca in foarte multe domenii daca angajatii ar muncii cu adevarat cele 8 ore, rezultatele ar fi cu totul altele. Asa ca sunt foarte fericiti daca ei muncesc 6 ore. In rest, stau pe net, mess, telefoane cu familia, iubitul, iubita, prieteni, etc.

Acum 30 de ani, americanul mediu muncea in medie 40 de ore pe saptamina. In anii ’90 cate 47 de ore pe saptamana, acum 50 de ore pe saptamana. In urmatorul deceniu se vor apropia grabnic de 60 de ore /saptamana ajungand la undeva la un total de 3000 de ore /an.

In Marea Britanie se munceste in medie 1860 de ore /an! La noi, chipurile 1848 ore /an. Si ne si vaitam! Mai ales cei ce lucreazala stat. La privat media se pare ca ar fi de 2260 ore/an.

De ce vor patronii sa munceasca cu oameni mai putini mai multe ore, in loc sa angajaeze mai multe persoane? Simplu, pentru a reduce costurile indirecte! Mai putini oameni muncind mai mult, rezulta o productivitate mai mare si in plus aceeaia care muncesc castiga mai mult.

Romanii ar da cu placere – si dau Slava Domnului – oricat timp din viata lor numai sa castige mai mult. Castigi mai mult, dar nu mai ai timp apoi sa-i cheltui sau mai rau, mori de epuizare asa cum deja s-a intamplat in doua cazuri destul de mult mediatizate.

Odata cu birocratizarea business-ului si consolidarea culturilor corporatiste, companiile au inceput sa cumpere tot mai mult din timpul angajatilor platindu-i din ce in ce mai mult. Astfel ca visul unui tanar din Romania de azi este sa ajunga sa lucreze intr-o „multinationala”.

Astfel ca acum cu cat iti vinzi mai mult timp, cu atat castigi mai mult. Si companiile vor din ce in ce mai mult din timpul angajatului, organizeaza trainingurile in zilele de weekend precum si alte evenimente corporatiste. Daca oamenii ar fi platiti cu ora, lucrurile s-ar schimba dramatic. Atunci subiectul eficienta ar capata cu siguranta mai multa consistenta.

Am ajuns ca oamenii care castiga mult sa si cheltuie mult, caci daca tu nu mai ai timp, atunci trebuie sa angajezi pe altcineva in locul tau sa faca treaba – sa-ti ia copilul de la scoala, sa aibe grija de el pina vii tu acasa, sa-ti faca menajul, cumparaturile, sa aibe grija de gradina, sa-ti plateasca facturile, etc. Acestia cumpara articole casnice din ce in ce mai sofisticate si evident mai scumpe ca sa-i usureze munca in gospodarie, sa-i salveze ceva timp si tot asa.

Cei ce nu castiga atat cat sa o duca de azi pe maine, au timp dar nu au ce face cu el...si stau si viseaza la ce ar face ei daca...astfel ca viata trece repede pe langa ei iar mintea lor e mereu cu sorcova, visand la una sau alta. Deh, au timp.

Inca nu ne-am obisnuit cu a avea 2 slujbe, una de zi si una de seara de exemplu, pentru a obtine un surplus de bani care sa ne asigure un start intr-o alta directie sau pentru a capata mai multi bani.

In consecinta s-a deschis o noua piata, fara niciun fel de ajutor din partea guvernului sau a altei structuri, o piata a muncilor delegate de cei ce castiga multi bani si nu mai au timp si atunci il cumpara de la cei ce au timp, dar nu au bani. Piata aceasta independenta creste pe masura ce se inmultesc cei ce castiga mult.

Dimineata cand plec la birou, zeci de oameni intra in cartierul in care locuiesc in timp ce alte zeci pleaca. Seara fluxul se schimba, cei ce au venit pleaca – de obicei pe jos sau cu bicicleta – si vin ceilalti, in masini, cu mutre lungi, trasi la fata si incercanati.

Au aparut cursuri care – vezi Doamne – vor sa te invete cum sa ai echilibru in viata, sa te pazesti de stress. In acesti ani tulburi se pare ca doua business-uri infloresc: serviciile medicale si industria de well being.
Criza financiara si depresia economica ne ajuta cu siguranta sa privim mai atent ce facem cu noi, cu societatea si nu in ultimul rand sa ne intrebam cat mai des, nu doar daca este profitabil dar si daca este sanatos, moral, etic?

Paradoxul Inteligentei

Daca te uiti azi in Fortune 500, vei gasi o serie de companii care in urma cu 15 ani multe dintre ele nici nu existau, dintre cele ce sunt in top 100, jumatate lucreza cu „inteligenta”, adica, software, IT&C, proprietate intelectuala.

La inceputul anilor ’90 Tom Peters proclama in gura mare sfarsitul simbolic al epocii industriale si inceputul erei post-capitaliste. Prietenul meu, Horea Murgu spune ca traim acum in era info-prenoriala si sunt foarte de acord cu el! Si numele gasit de el mi se pare genial chiar!

Azi la Toyota unei masini pentru a iesi pe strada ii trebuie 12 ore de manopera directa! Muncitori inteligenti sunt din ce in ce mai putini intr-o fabrica, orice ar produce ea. Avem nevoie de muncitori inalt calificati si cand te uiti ce fac iti par mai degraba magicieni...iar o conversatie cu ei este departe de ceea ce era acum 20 -30 de ani. In general stiu fizica de 10 ori mai mult decat un om obisnuit.

In consecinta, organizatiile de masa – cel putin cele industriale - au disparut. Au fost inlocuite cu alte tipuri de organizatii de masa, dar care lucreaza in industria financiara, asigurari si servicii din ce in ce mai sufisticate.

Peter Drucker spune acum ca mijloacele de productie sunt acum literalmente in posesia muncitorilor, pentru ca acestea sunt de fapt in mintea si in varful degetelor lor. Ce visa Marx odata iata ca s-a implinit intr-un mod neasteptat!

In consecinta, noua sursa de avutie este acum inteligenta si capacitatea de a-ti folosi inteligenta.

Daca ne uitam la Europa de Vest, la USA sau alte tari foarte avansate tehnologic, vedem ca ele isi exporta orice activitate ce tine de manopera sau munca bruta si eventual si poluanta cu consum mare de energie. Tot ce tine de cercetare, dezvoltare intr-un cuvant inteligenta, tin in continuare in posesia lor si aproape de headquarter!

O alta concluzie ar fi ca inteligenta este o noua forma de proprietate! Si inca una extrem de valida!

Un alt aspect interesant al inteligentei este ca nu poate fi distribuita prin decret administrativ! Ce pacat! Stiu eu unii care ar avea mare nevoie si precis ca Boc le-ar „distribui ceva”.

Nu poti lasa mostenire inteligenta! Cel mult poti spera ca le-ai transmis urmasilor ceva, cat de cat, prin codul genetic.

Aici intervine educatia, cu forta ei nestapanita, de a crea „noua avutie”! Este o cheie cruciala in noul context, dar iti trebuie al naibii de mult timp „sa intorci in broasca” cheia asta!

Inteligenta ca resursa mai are o proprietate interesanta: daca eu iti impartasesc tie know-how-ul meu nu inseamna ca mie imi ramane mai putin. Nici nu pot lua altcuiva inteligenta.

In consecinta Peter Drucker are din nou dreptate: „Mijloacele de productie nu mai pot fi detinute, in practica, de oamenii care isi inchipuie ca sunt proprietarii afaceri.”

E imposibil sa opresti creierul ce vrea sa plece afara din firma ta. Daca vrea, pur si simplu pleaca!

Un alt lucru pe care il uita multi antreprenori sau presedinti de corporatii este ca oamenii cand pleaca dintr-o firma/corporatie nu parasesc „firma” ei parasesc alti oameni de fapt.

Inteligenta are aderenta si nu poate fi distribuita prin masuri administrative. Nu se poate da niciun decret, OG sau chiar si Ordonanta de Urgenta pentru a distribui inteligenta. Nu ca ar fi cineva interesat in asta....ziceam si eu asa.

In concluzie proprietatea numita inteligenta este: aderenta, fluida, imposibil de redistribuit, nu poate fi depozitata si este inepuizabila. Inteligenta si business–ul bazat pe ea nu are bariere de intrare mari in piata sau business. Poti intra pe piata unui gigant dintr-o anume industrie si daca incepi business-ul intr-un garaj.

Din pacate inteligenta trage la inteligenta si oamenii cu cat sunt mai bine instruiti cu atat vor sa asigure si copiilor lor un nivel de instructie cat mai bun.

Cum zicea Murphy:”Inteligenta este constanta pe pamant. Populatia este in crestere!”

Trecand peste gluma lui Murphy, cred ca acum in 12-lea ceas ar fi bine sa ne intrebam incotro ducem societatea noastra? Chiar si agricultura cere inteligenta astazi.

Reforma sociala nu se va produce decat cu o populatie inteligenta si educata. Foarte educata!

Curba lui Handy

Charles Handy denumeste curba sigmoida, curba ce reprezinta insasi curba vietii. Handy fost numit la inceputul deceniului 10 al secolului trecut, unul dintre primii 50 de mari ganditori ai planetei. Va inchipuiti sfiala si nervozitatea mea cand am pasit pragul casei sale...o casa din Londra, ceva mai mare decat cele mici si inghesuite din centrul Londrei – se afla oarecum mai spre periferie – dar totusi o casa cat se poate de normala. Ceva mic si neastamparat plingea undeva intr-un colt. Mi-a spus ca e nepotul, caci la etajul casei sta fiul lui, iar el impreuna cu sotia mai au grija de nepotel. Nu-mi inchipuiam ca un om de talia lui, profesor si scriitor, mai are timp si de nepotel...Este un om minuat, vesel, primitor, pus mereu pe taifas si de o mare intelepciune pe care nu contenesc sa o descopar si redescopar ori de cate ori ii citesc sau recitesc scrierile.

Revenim la curba lui, ce spune este extrem de banal, tine de bun simt, dar atat de rar ne gandim la acest lucru!

Curba reprezinta o sinusoida, care incepe asa cum stiti cu un mic declin, urmeaza o crestere lunga pana la un maxim si apoi o panta descendenda. Cresterea si descresterea oricarui lucru viu sau structuri sociale, politice si asa mai departe. Nasterea – maturitatea – batranetea si in final sfarsitul nostru. Cresterea si descresterea oricarui imperiu de-alungul timpului. Ciclul de viata al produselor, pentru cei obisnuiti din marketing.

Cu toate acestea recunostem ca viata nu se rezuma numai la atat. Ar fi deprimant ca tot ce poti sa faci in viata este sa spui unde te afli pe curba. Bine ca exista si a doua curba! Vedem destul de des companii care rezista de zeci si sute de ani....oameni care renasc dupa ce au fost aparent doborati la pamant.

Si vedem ca cel mai bun loc pentru a porni pe a de-a doua curba este punctul A, un punct imaginar situat inaintea apexului la 1-2 cm dar si inaintea de a incepe coborarea.Punctul B este situat la 1-2 cm dupa ce a inceput coborarea.

Pare un lucru evident dar stiti si voi ca nu e asa. Cati antreprenori, directori generali sau presedinti de firma stiti voi care sa demareze programe de schimbare sau de restructurare a propriului business cand firma merge inca ascendent?

Problema este ca daca realizezi ce se intampla numai cand ai ajuns deja in B, este prea tarziu. Energia pe care va trebui sa o mobilizezi ca sa iesi din coborarea abruta va trebui sa fie colosala si va costa enorm.

Pentru individ, de exemplu disponibilizarea sau concedierea se afla undeva in jurul punctului B.

Inteleptii pornesc pe a doua curba din punctul A. Nu asteapta sa vada ce „este dupa deal” ca sa stie ca va veni si coborarea. Stiu deja asta. Si atunci se pregatesc.

Drumul intre A si B este numita calea prin paradox, pentru ca aceasta curba a lui Handy este un paradox. Iti merge bine dar cu toate astea stii ca va veni vremea cand nu va mai fi asa. De ce lucrurile ar incepe sa mearga prost daca acum merg asa de bine!

O noua lansare de produs, o noua strategie, o noua cultura organizationala, o noua tehnologie orice alegem din cele enumerate sau altele este clar ca vor trebui sa fie fundamental diferite de cele de dinainte.

Asa cum spunea si Marshall Goldsmith – „ce te-a adus aici, nu te va duce dincolo”. Ceea ce ti-a adus succesul pina la punctul A nu-ti va asigura supravietuirea pe termen lung si poate nici macar mediu.

Oamenii insisi trebuie sa fie diferiti. Liderii initiali au menirea sa traseze prima curba si sa o mentina, pentru a asigura resursele si sustenabilitatea companiei pina cand ceilalti vor reusi sa treaca de perioadele foarte dificile ale trasarii celei de-a doua curbe.

Perioada dintre cele 2 puncte, A si B este una foarte dificila, tulbure si cu mari confuzii.

Ceea ce este valabil pentru organizatii este valabil si pentru viata de cuplu. Tinem cu dintii de vechile obiceiuri. Uitam ca viata si prioritatile noastre se schimba cu timpul, ca noi imbatranim. Fiecare relatie are nevoie de cel putin o a doua curba. „Pina cand moartea ne va desparti...” suna astazi cu totul diferit. Jaques Salomee spunea intr-una din poeziile sale:

„Eu cel de astazi ma alturi tie in devenirea mea de maine...” Este dificil, daca nu imposibil sa juri astazi credinta pina la moarte, am fi tentati sa spunem. Cu toate astea vedem ca se mai intampla. Deci se poate!

„De-alungul vietii noastre, a fiecaruia, simtim adesea ca ar trebui sa mai trecem o culme, acum ca viata e mai lunga...dar habar nu avem unde se afla aceasta culme. Atat de multi dintre noi locuim in acea zona dintre A si B, ingrijorati ca prima curba o va lua rapid in jos inainte sa o descoperim pe a doua”[i]

Acum in mijlocul cirzei financiare, morale, politice si sociale in care ne aflam, ne dam seama ca nu numai ca nu suntem in stare sa vedem ce-a de-a doua curba, dar am trecut de mult de punctul B si nu stim inca unde ne vom opri ca sa ne tragem rasuflarea si „sa urcam dealul din nou”.

Este opinia mea.

Poate ca cei mai multi se vad inca pe prima curba. Dar unde oare?

Disciplina celei de-a doua curbe ne impune sa presupunem ca ne aflam in preajma varfului primei curbe, undeva pe linga punctul A si ca ar fi bine sa ne pregatim pentru cea de-a doua curba.

Richard Foster de la McKinsey a studiat 208 companii vreme de 18 ani cautand sa vada care dintre ele au avut succes intr-un mod consecvent. Au fost numai trei companii care si-au pastrat succesul vreme de 18 ani.

Dintre toate, 53% nu au putut sa-si pastreze recordul mai mult de 2 ani. In consecinta, „secretul” e bine pastrat! E atat de simplu dar atat de dificil in acelasi timp. Un alt paradox.

Cand cineva este foarte atasat de trecut este dificil sa sa se schimbe intr-un alt fel. Atasarea afectiva de trecut ne opreste din explorarea „cu ochii deschisi” a viitorul.

De accea se ridica necesitatea angajarii unui consultant pentru a beneficia de cineva care nu este atasat emotional de trecut si te poate ajuta sa explorezi viitorul intr-un mod benefic pentru el sau ea si organizatie.

Cine nu este atasat de trecut? Nu-ti poti renega amintirile, atat pe cele dragi cat si pe cele mai neplacute. Sunt acolo si fac parte din tine. Sunt una si aceeasi cu tine. Te simti de parca te-ai renega pe tine. Consultantul nu are amintirile tale, nici nu are nevoie de ele. Treaba lui este sa te ajute sa intelegi unde te afli pe prima curba si sa detecteze daca e timpul sa te apuci de treaba pornind munca pentru a doua curba. In plus, sa te sustina in drumul printre paradoxuri fara sa-ti pierzi mintile si sa exploreze cu tine viitorul si mai ales cum si cu cine vrei tu sa construiesti acel viitor.

Va doresc sa fiti pregatiti! Viitorul e aici!

---

[i] Pelerina goala - Charles Handy, Editura CODECS, 2007