Cum sa conduci schimbarea.

Cind incepi sa vorbesti despre schimbare intr-o companie, pe toti ii cam ia cu fiori. In conversatii si, mai ales, la simpozioane, conferinte si alte evenimente de acest gen, este o tema familiara si despre care multi se reped sa discute. Discutia despre schimbare este una confortabila, cat timp numai discuti. Daca incepi sa o implementezi, devine una inconfortabila, la orice nivel.
Discutia despre schimbare este ca o conversatie despre cancer, ceva ce ai intalnit la unii cunoscuti, ai auzit la unii si la altii de boala, dar tu nu o ai si nici nu crezi ca o vei avea vreodata. Este ceva ce se intampla mereu altora, dar niciodata tie. Asta pana cand se intampla!
Ca si consultant, cand discut despre schimbare cu un CEO sau un antreprenor, sunt privit cu suspiciune cel putin, daca nu chiar cu o oarecare aversiune. Ce vreau eu sa schimb la ei sau la organizatia lor? Totul merge cum trebuie! Totul este perfect!
In cariera mea de CEO si Presedinte de companie – ciudata asociere, dar asa a fost –cele mai multe  schimbari au fost intiate de mine, dar au exista si unele schimbari generate de altii. Eu sunt un om caruia ii place schimbarea, o iubeste chiar. Mie imi place sa-mi schimb din cand in cand biroul, mediul, mobila, stilul de viata si uneori mi-a fost dat sa fac schimbari si in directii in care mai nimeni nu-si doreste asa ceva. Ca de exemplu casnicia. Dar, cu fiecare schimbare am invat ceva nou, am evoluat.
In primii ani de munca initiativa schimbarilor mi-a apartinut. Viziunea mea despre cum trebuie sa arate compania, despre ce trebuie sa faca si cum, era foarte clara. Compania era inca mica – 25-40 de angajati si pana intr-o suta de colaboratori. Schimbarile mergeau relativ usor si erau menite sa sustina dezvoltarea business-ului si a companiei. Dar dupa anii 2000, cand compania a crescut la 90 de angajati si sute de colaboratori, initiativele de schimbare erau mai rare si solutiile nu mai erau mereu evidente sau atat de clare. In plus, numarul de companii subsidiare companiei-mama a crescut, atentia mea era distribuita la mai multe entitati si nevoia de a angaja pe deplin managerii in schimbari ce vizau de data asta eficienta si cresterea productivitatii era mai mare.
Cum ii faci pe oameni sa-si doreasca schimbarea?
Raspunsul este simplu. Nu ai cum sa-I faci sa-si doreasca asa ceva decat daca vine din interiorul lor.
Cum poti sa cresti nevoia lor de schimbare?
Ajutandu-i sa creasca, ca si oameni, ca si directori.
Pentru asta, este nevoie ca un CEO sa lase loc liber de manifestare managerilor sau directorilor, sa nu-i sufoce cu “stiinta lui” si cu solicitarile sau dorintele lui. Sa nu fie genul de director care vrea sa stie totul si este obsedat de control. Cei mai multi directori nu au initiative pentru ca, in istoria lor, atunci cand au avut, si-au luat-o peste nas si de atunci isi zic “dar de ce sa ma mai deranjez? Patronul face ce vrea pe banii lui, asa ca de ce sa-mi bat eu capul.”
Aceasta fraza este foarte periculoasa, pentru ca declanseaza procesul de distantare de companie al angajatului cu rol semnificativ – cel de manager sau director. Ori, daca la nivelul lor ai oameni care nu-si bat capul, atunci viitorul companiei tale este destul de previzibil.
Astfel ca, prima faza este sa-i lasi sa-si faca treaba de directori, sa decida pe ariile lor de responsabilitate si sa prinda curaj sa fie responsabili.
Al doilea pas este sa-i incurajezi sa lucreze ei singuri, fara tine, CEO-ul sau patronul companiei. Sa-i controlezi de la distanta, sa asisti la discutiile lor dar sa nu intervii decat in momentele cheie de aprobare a proiectelor sau de validare a lor.
Faza a 3-a. Sa-i lasi sa faca propriile lor greseli din care sa invete. Sigur, esti atent si nu-i lasi sa faca “greseli mortale” pentru organizatie. Este oricum putin probabil ca niste oameni responsabili sa faca asa ceva, dar oricum un pic de prevedere nu strica. Insa, daca fac propriile lor greseli se accelereaza procesul de invatare. Din nefericire nu exista alte cale. Nu va mai amagiti singuri cu traininguri, MBA-uri sau alte forme structurate de asa-zisa invatare. Adevarata invatare se face din greseli, mai ales din cele proprii. Sunt destul de putini cei care invata din greselile altora.
Faza a 4-a. Sa rezisti presiunilor boardului de directori, sa inghiti fara sa raspunzi nimic. Daca ai ajuns in aceasta faza – putine companii ajung aici – inseamna ca directorii tai au prins destula putere si forta (intelectuala, spirituala si experienta) ca sa te provoace la “lupta in camp deschis”. Este natural, orice discipol isi provoaca la un moment dat maestrul.
Asta nu ar fi o mare problema daca nu ai fi acuzat ca te opui schimbarilor, ca nu esti la zi cu toate lucrurile din companie, ca nu esti la curent cu noile tendinte, etc. Ti se va spune ca “nu stii”, ca “nu ai dreptate”, ca nu….ca nu…. Si vor “da in tine” din toate partile si din toate pozitiile. Lectia asta este atat a lor cat si a ta. Va trebuie sa rezisti si sa “nu dai inapoi” nimic. Adica nu ripostezi sub nicio forma si in niciun fel. Este dificil mai ales cand tu esti proprietarul afacerii. Emotia si orgoliul te gatuie.
De ce?
Pentru ca daca iti pierzi cumpatul si ripostezi, cu forta pe care o ai tu ca si CEO sau antreprenor si proprietar de afacere, ii vei zdrobi din prima lovitura si toata munca ta de ani de zile se duce in cateva minute pe apa sambetei. Se vor inchide in carapace ca broasca testoasa si s-a dus si angajamentul lor si initiativa. Si totul va cadea din nou pe umerii tai.
Sfatul meu, mai ales daca esti patronul afacerii, ia-ti un coach care sa observe procesul, sa-ti dea feedback si sa stea cu tine ca sa te ajute “sa-ti tii mainile in buzunar” cum zic eu. Adica sa nu dai in ei, sa nu-i critici excesiv sau sa incepi sa-i manipulezi.
Dar, mai discutam despre asta!

Cum isi pierd timpul executivii

Cine mi-a sugerat sa scriu acest articol cred ca are ceva ura pe cei care poarta functia de CEO. 

O sa incept sa scriu din perspectiva unuia care a fost aproape 15 ani CEO. Apoi o sa trec in barca consultantului si sa va arat cum se vede de acolo.

Ca si CEO, iti pierzi vremea in multe forme, din pacate in cazul meu fara sa urmaresc acest lucru. Vedeti ce bland sunt cu mine?

Sa revenim, cum pierdeam eu vremea?

-          In sedinte fara un scop precis si fara a lua o decizie – cu exceptia deciziei de a ne reintalni intr- o alta sedinta in care sa decidem ce ar fi trebuit sa decidem atunci. Asta pina am invatat cum sa conduc o sedinta si cum se exercita puterea intr-o organizatie.

-          La evenimentele unde se spune ca faci networking cu expertii din Resurse Umane, IT, retail, banking,  sau mai stiu eu ce domeniu. Pierdere de vreme completa!  Extrem de rar, am avut ocazia sa aflu ceva cu adevarat nou sau interesant pentru mine. De aceea eu le-am si denumit “parastase”. Pentru ca toti sunt sobrii acolo, imbracati ca si pinguinii, ei si ele ca niste receptioniste de hotel. Asta e, cica daca trebuie sa arati “business”. Este uimitor cat de grotesc este acest “teatru” prost pe care il joaca toti atunci cand sunt pusi in astfel de pozitii si situatii. Imi venea uneori sa rad cu gura pina la urechi vazand cat de tare se iau in serios ei pe ei insisi. Am cunoscut si oameni grei care erau foarte relaxati si firesti in gesturi, in conversatie fara sa vrea sa epateze in vre-un fel. Rarirism, dar placut de fiecare data.

-        Primind in vizita sau intalniri diversi care nu stiau unii, nici macar de ce vor sa se vada cu mine. In timp asistenta mea a devenit din ce in ce mai buna in a selecta vizitatorii.

-       Mergand la conferinte inutile unde toata lumea este de fapt disperata sa-ti vanda ceva sau din contra, toti plutesc de parca au fumat ceva interzis si te intrebi “cand or sa-mi dea si mie ce au luat ei ?”. 

-       Primind in vizita oameni care voiau sa-mi vanda diverse lucruri, uneori mie personal alteori companiei. Cei din a doua categorie iti iau foarte mult timp. De fapt cei mai multi doreau sa-mi vanda programe, cursuri, sau tot felul de drepturi intelectuale asupra unor programe de training, sub pretextul ca sunt unice, exceptionale, etc. Unele probabil ca asa si erau. Insa invariabil ii intrebam “cate programe ai vandut tu?” Si cum de cele mai multe ori raspunsul era “inca nu am vandut” sau “de aceea am si venit la dumneavoastra, ca sa le vindeti voi”…era pierdere de timp.

Asta se intampla acum 5 ani.

Acuma sa trecem in barca consultantului si sa observam lucrurile din perspectiva unuia independent.

As pune pe primul loc managementul grijilor. Toti isi fac griji acuma, pentru te miri ce dar si pentru lucruri serioase de-opotriva. Insa ati face griji este cea mai buna metoda de-a parea ocupat, fara sa faci insa nimic. Dar ai despre ce vorbi si despre ce sa te plangi. Si cum toata lumea se plange – nu ca nu am avea de ce – poate parea compet deplasat sa nu te plangi si tu de ceva. Orice!

-          “Cum iti merge?”

-          “O, excelent! Sunt fericit, ma simt grovaz, energic si sanatos, ma simt atat de implinit!“

Aiurea!

-          “Ei… cum sa fie, bine asa in general. Dar este loc si e mai bine.” Aste este formularea light.

Vine si cea hard.

-          “In tara asta de hoti cum sa-mi mearga? Tu nu vezi ce fac astia…si aia de la headquarter vor sa…si nu ma simt bine nici cu…..si nici cu….Ai auzit de…ca a facut….?”

Cea ma “populara” metoda de a pierde timpul raman sedintele oarecum haotice si de multe ori tinute in stare de panica, de urgenta imediata, motivata de perceptia ca nu au solutii viabile la situatiile existente. Sau pentru ca asa s-au obisnuit sa aibe o sedinta pe saptamina si acuma, au sau nu au motiv, tin sedinta si acolo se mai lamenteaza si ei de una de alta, mai o barfa mica si nevinovata, mai o informare…trece timpul. Am auzit de o firma in care Boardul Executiv  tine sedinte de 10-12 ore! Dementa curata!

Sincer, cred ca facebook-ul si internetul in general  ocupa un loc important, dar multi executivi nu acorda chetiei asteia prea multa importanta. Este din ciclul “Ce vrei draga, trebuie sa fiu conectat….”

Si ce poti sa zici? Daca trebuie sa fie omul conectat!

O parte a pierderii de timp vine in mod indirect din utilizarea proasta a energiilor personale, astfel ca ajungi in momentul in care cineva este cu tine, dar “nu este cu tine”.

Cheltuiesc multa energie in stadii avansate de stres si sunt tot timpul in burnout. Iar vinerea seara si sambata  bat cluburile sau “mergem la munte sa ne relaxam” unde baga 3-4 gratare, bautura cat incape, noaptea prin club si luni sunt rupti. Iar acest proces devine un cerc vicios si in loc de unul  virtuos.  

Nu stiu sa-si gestioneze energia si traiesc de parca ar fi nemuritori si mor ca si cum ar fi trait doar o zi.

Socialmente nu este acceptabil sa te arati in burnout sau nici macar sa aduci aminte de acest subiect. Astfel ca bagi in tine cafea si tigari la greu,  mai ales diminetile – care dimineata dureaza pina pe la 12,00 sau chiar 13,00 si stai pe varfuri pina la vodca de diseara, care cica te relaxeaza.

Iar asta corporatistii denumesc stilul de viata modern. Astia smecheri din multinationale. Corect se spune transnationale, apropo.

Merg la evenimente mondene la greu, vrand sa vanda in afara o imagine de prosperitate, de bine, de om dinamic, care vorbeste non-stop la telefon si evident raspunde mereu la emailuri si sms-uri. Azi noii manageri “trag” din orice pozitie, caci deh, avem tehnologie, avem cu ce.

Este interesant sa stai sa te uiti la ei la evenimente de seara sau la onomastici, botezuri, nunti,  cand stau cu un pahar in mina si cu cealalalta – nu stiu care, nu ma intreba – butoneaza pe telefon la greu. Oare pe telefoane de azi mai poti spune ca butonam?

O alta metoda de a pierde timpul este ca ne lasam “furati” de orice mesaj sau telefon primim. Suntem sau mai bine zis ne simtim obligati s araspundem imediat la orice apel sau email sau sms. Si sa ne plingem ca nu avem timp de nimic. Normal ca nu ai cat timp alti iti conduc tie viata. Care altii? Pai aia de te suna mereu si iti dau emailuri, de stai tu nasul in telefon toata ziua. La sedinte, la masa, la televizor, la metrou asteptand, la serbarea lui fii-tu la gradi…totul se filmeaza, pozeaza etc cu telefon.

Stateam odata la masa cu niste clientii – ma invitasera ei la restaurant. Am stat asa stingger cu ei la masa vre-o 15 minute, timp in care toti erau cu nasul in telefoane, ciutind, dand scroll, butonind. Nu am mai rezistat si i-am intrebat cu cine se conmversea ei acilo pe FB sau net?
Mi s-a raspuns cu prietenii.

OK am zis de ce nu iesiti atunci cu ei la masa si de ce cu astia?

Au ramas interzisi de intrebarea mea tampita. Dupa inca 15 minute, am invocat nevasta care ma vrea neaparat acasa rapid. Ce noroc sa sunt insurat?  Poti da vina pe nevasta pentru multe.

Unii pur si simplu chiulesc, pleaca aiurea cu treaba cica si merg la intalniri prin mall-uri sau restaurante unde stau cu ceasurile.

Ar face orice numai sa nu mai trebuiasca sa stea cu angajatii lor, nici de vorba, nici sa-I asculte, deloc. Le este frica de ce ar putea sa-I intrebe, de problemele pe care le vor pune, de solicitarile de sprijin carora ei nu stiu sa le faca fata.

Iar daca mai sunt si patroni, aici despotismul ajunge la culmi pentru care si Ceausesc i-ar invidia.

Dar despre asta in alta “emisiune”.

Citandul pe raposatul Stefan Mihailescu Braila intr-un film celebru: “Viata e greu si fara poezie e pustiu”.

De ce nu deleaga managerii?

Din multe motive si le vom lua intr-o ordine oarecare.

De frica.

Pierd controlul si ce va spune seful meu. Sau pierd controlul si daca nu mai trece spaga si pe la mine si astia ma ocolesc? Ramin fara dijma mea. Pierd controlul si se va intreba lumea dupa o vreme “asta cu ce se mai ocupa pe la noi?”

Ca sa nu piarda timpul.

Eu fac mai repede si mai bine. Asta precis ca lucreaza incet si prost. Da, asa este. La inceput si tu lucrai incet si prost. Dar in timp ai invatat sa lucrezi mai bine si mai repede.

Daca greseste asta caruia i-am delegat?

Pai si tu ai gresit de nenumarate ori si seful tau te-a suportat. Acuma suporta-l si tu pe colegul tau. A venit si randul tau. Asta este rostul unui sef, printre altele, sa ajute subordonatii sa invete.

Daca imi pierd eu importanta si nu ma mai intreaba nimeni nimic?

Pai dupa ce subordonatul tau invata si lucreaza si singur, tu vei reincepe sa inveti si sa te dezvolti, pentru ca acuma ai timp. A, nu mai ai chef? Da, nasol!

Atunci e normal sa vina si motivul ulterior.

Frica sa nu-ti ia locul.

Daca eu il invat pe asta sa faca ce stiu eu, dupa o vreme o sa stie tot si o sa-mi ia locul. Daca tu nu faci nimic in plus intre timp, daca nu mai inveti nimic si nu te dezvolti deloc, raspunsul este DA, o sa-ti ia locul! Prost ar fi sa nu o faca!

Spaima ca nu-i ajunge timpul.

Cu cat frica ca nu-I ajunge timpul este mai mare, cu atat mai mult nu-i va ajunge timpul. Nu timpul este problema lui, ci frica in sine. Si de fapt este frica pentru imaginea sa sau frica de ce va zice seful lui. Caracteristic organizatiilor oligofrene.