O întrebare deşteaptă.

Citind un articol al lui Vineet Nayar in Harvard Business Review (whttp://blogs.hbr.org/hbr/nayar/2012/12/one-thing-your-team-wants-you.html?goback=.gde_39736_member_198722147), am realizat că şi eu, ca probabil multi alţi manageri, am avut de multe ori “laşitatea” sau hai să spunem „ lipsa de inspiraţie” de a pune această simpla întrebare directorilor cu care am colaborat sau sa o ofer  clienţilor cu care am lucrat de-alungul timpului.

Pe cât de simplă şi directă, pe atât de eficientă şi puternică. Studiez şi predau leadership de peste 15 ani şi cu toate astea, nu mi-a trecut prin cap să pun această întrebare.

Întrebarea ar fi una care se poate adresa subordonaţilor de către Director sau CEO: “Ce ai dori să nu mai facă de azi seful tău?”

Pe cât de simplă, pe atât de profundă.

De foarte multe ori – chiar de prea multe ori – directorii se vad pe sine în postura de rezolvatori de probleme, de unici deţinători ai soluţiilor, a răspunsurilor universale, a adevărurilor imuabile.

Interesant este că răspunsurile colectate de el şi prezentate în articol se asemănă izbitor cu plângerile pe care le-am auzit şi eu de nenumărate ori de la angajaţii  clienţilor cu care am lucrat:

-          Mă critică mereu

-          Nu mă lasă să imi văd de treabă, mă întrerupe mereu

-          Este obsedat de control şi îmi pierd mult timp scriind o sumedenie de rapoarte inutile

-          Imi explică lucrurile de parcă eu nu aş fi în firma de 5 ani!

-          Imi spune mereu lucruri pe care şi eu le ştiu

-          Tot timpul mă tratează de sus

-          Nu îmi spune direct ce nu-i convine sau ce performanţă am avut eu

-          Mă critică destul de vocal dar niciodată în faţă

-          Nu se ţine de cuvânt decât arareori - de exemplu mie imi cere să fiu punctual, dar el vine când vrea el.

Şi lista poate continua tot aşa.

Este adevărat că în cultura Românească distanţa faţă de putere este mai mare şi cu unele excepţii, în general subordonaţii nu au curaj să discute dispoziţiile primite sau cu atât mai puţin să le contrazică.

Distanţa mare ce se creează între nivelele de execuţie şi management duce la osificarea structurilor de conducere, la un spirit conformist, la fuga de răspundere a executanţilor şi la binecunoscuta atitudine de a nu face nimic până când şeful nu ne spune ce şi cum.

Reversul este ca antreprenorii sau directorii din companii se plâng de angajaţi că nu au iniţiativă, că nu sunt responsabili.

Un şef are tendinţa de a pune mereu în faţă regulile /procedurile. Va avea acea atitudine paternală, când ocrotitoare faţă de anjaţii favoriţi, când severă şi intransingentă faţă de „cei lipisiţi de noroc”.

Un lider va pune în faţă provocarea, schimbarea, susţinerea angajaţilor şi încurajarea.

Un lider este:

Un exemplu pentru ei şi este conştient de acest lucru

Are integritate şi şi-o cultivă.

Inspiră.

Creează un cadru în care anjaţii să înveţe, să se simtă responsabili, luaţi în seamă, valorizaţi şi recunoscuţi pentru contribuţia pe care şi-o aduc în companie.

Oamenilor de şefi le este frică! De lideri nimănui nu îi ieste frică.

Parafrazându-l pe Mintzberg : „Ne-a  ajuns cu managementul! Avem nevoie de leadership!”

Din ce în ce mai des vedem în diverse companii oamenii cu entuziasmul la pământ, depresivi, blazaţi. pasivi şi fără reacţie la orice provocare le arunci.

Răspunsul nu este acela ce ţi se serveşte regulat:

-          Pe criza asta, ce vrei să facem domne’!

-          Pe praful ăsta bine că supravieţuim!

Sau din zona:

-          Da ştiu, am încercat şi asta şi nu merge!

-          De unde ştii că funcţionează?

-          Trebuie să mai facem economii, să mai tăiem din costuri!

Oare când vom înceta să ne raportăm la aceste vremuri ca şi la o criză?

Dragi tovarăşi, să ne trezim odată! Nu este nicio criză, sunt alte vremuri şi lumea pur şi simplu se schimbă şi ce trăim acum nu ne va trece!

250,000 de firme au dispărut din 2009 şi până astăzi. Cu toate acestea unii încă aşteaptă „să treacă criza”. Care criză? Criza de nervi, poate!

Şi acum mai mult ca niciodată avem nevoie de lideri şi nu de şefi. Aceştia din urmă sunt mult prea mulţi deja.

Aşa că întrebarea de mai sus, capată acum mai mult sens ca nicodată.

Marshall Goldsmith are un articol interesant în care spune:

“Managing today's highly skilled professionals takes special skills — and not the ones that you may think. Oftentimes, knowledge workers know more than you do about their jobs. So, how do you manage people who know more about what they do than you do?”